Societatea Raționalistă Română deplânge situația gravă în care se află aprovizionarea cu vaccinuri în toată țara.

Deși Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea sugarilor începând cu primele zile de viață și apoi conform calendarului național, vaccinul hexavalent necesar la 2, 4 și 11 luni lipsește din cabinetele medicilor de familie.

Ovidiu Covaciu, Președintele Societății Raționaliste Române, a declarat:

”E îngrijorător să avem continuu sincope în programul de vaccinare. Din cabinete au lipsit vaccinurile hexavalente în mai multe luni ale anului ceea ce este foarte grav. În spitale se semnalează și imposibilitatea vaccinării antirabice și antitetanice.

Unii părinți încearcă să obțină vaccinuri la farmacie, dar în ultimele două luni nici în farmacii nu sunt stocuri, fără să existe o explicație. De asemenea părinții sunt obligați să plătească ceea ce ar trebui să primească gratuit.”

Societatea Raționalistă Română cere Ministerului Sănătății să prioritizeze sănătatea copiiilor și să facă toate demersurile posibile pentru a obține stocuri suficiente.

Conform INSP, lipsa de vaccin a ajuns unul din principalele motive de vaccinare incompletă, crescând de la sub 1% in februarie 2014 la aproape 20% din copii ce trebuiau vaccinați în august 2015.

Societatea Raționalistă Română (www.socrat.ro) este o organizație neguvernamentală dedicată promovării și dezvoltării gândirii critice, cunoașterii și educației raționale, scepticismului bazat pe cunoaștere științifică și apărării libertății de exprimare.